170 000 de femei din șapte județe vor fi testate gratuit cu teste Babeș Papanicolau și HPV pentru depistarea leziunilor colului uterin, în cadrul unui program lansat luni, în Prahova. Programul este finanțat din fonduri europene și este implementat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, Fundația Renașterea şi Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate.

În cadrul programului, femeile din Regiunea Muntenia pot beneficia de testare gratuită fie în cabinetele medicale de recoltare înscrise ȋn program, oricând pe parcursul anului, fie în cadrul unităților mobile care vor ajunge în localităţi din toate judeţele regiunii.

Dr. Adriana Ciuvică, managerul proiectului, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, ca medicii ginecologi si medicii de familie din cele județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Teleorman, se pot afilia pentru participarea în proiect. Afilierea se poate face contactând Institutul National pentru Sănătatea Mamei si Copilului din București pentru detalii. Testele vor fi interpretate centralizat, la laboratorul INSMC, „în condiții de calitate asigurata conform standardelor europene”, iar rezultatele vor fi transmise medicilor care le-au prelevat pentru a fi comunicate pacientelor.

Proiectul vine în sprijinul programului național de screening pentru cancerul de col uterin inițiat de Ministerul Sănătății în anul 2012. Anual se înregistrează peste 3.300 de cazuri noi și peste 1.700 de noi decese prin cancer de col uterin, care reprezintă principala cauză de deces la femeile de vârstă 15-45 ani.

Programele organizate pe baze populaționale de screening și-au dovedit eficacitatea în reducerea mortalității prin cancer de col uterin cu până la 80%.

„Implicarea Fundaţiei Renaşterea ȋn proiectul SCCUT continuă misiunea noastră, căreia i-am dedicat cei 20 de ani de existenţă, de a informa femeile cu privire la importanța controalelor medicale periodice şi a depistării precoce a cancerului”, a declarat Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea, la conferința de presă susținută luni.

„FILIA are ȋn centrul activităţilor sale femeile, ajutȃndu-le să ȋşi facă vocile auzite sau contribuind la o societate care oferă șanse egale de afirmare indiferent de gen. De această dată, ne-am alăturat experienţa pentru un demers extrem de util – acela de a ajuta femeile să ȋşi ia ȋn propriile mâini sănătatea”, a spus și Cristina Bahnaru, de la Centrul FILIA.