“Asumă-ţi să fii sănătos!”, UMF “Carol Davila” -I.C.Fundeni

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, prin cadrele sale didactice care activează în cadrul I.C. Fundeni va relua Campania de Prevenţie “Asumă-ţi să fii sănătos!”. Prevenţie şi informare medicale sunt cele două componente care vor face obiectul acestei iniţiative prin care UMF”Carol Davila” şi Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti îşi doresc să aducă un plus de valoare relaţiei dintre medic şi pacient.

Potrivit iniţiatorilor proiectului “Asumă-ţi să fii sănătos!”, prin abordarea mai multor teme şi perspective din punct de vedere al prevenţiei şi informării corecte medicale, populaţia va reuşi să-şi creeze un sistem de autoprotecţie ce va reduce substanţial riscul expunerii la îmbolnăviri.

Fie că discutăm despre discipline precum pediatrie, urologie, cardiologie, hematologie, oncologie, neurologie, nefrologie sau gastroenterologie, putem spune, că una dintre disciplinele medicale importante o reprezintă prevenţia.

Astfel pe parcursul a 8 săptămâni, Institutul Clinic Fundeni prin Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti va transmite, săptămânal, sub forma unui comunicat de presă sfatul unui specialist din diferite discipline medicale, textul şi tema aleasă aparţinând în exclusivitate autorilor. În debutul acestei noi campanii – “Asumă-ţi să fii sănătos!”, a UMF “Carol Davila”, vă prezentăm opinia Conf. Univ. Dr. Anca Coliţă în ceea ce priveşte alimentaţia corectă a copiilor în cursul programelor de chimioterapie pentru leucemia acută limfoblastică.