Antibioticele reprezintă o “armă” eficientă, prin care pot fi salvate vieți. Utilizarea lor trebuie realizată însă cu multă responsabilitate deoarece încălcarea regulilor de recomandare și administrare a acestora poate crea prejudicii atât pacientului cât și sistemului medical, în ansamblul său. Rezistența la antibiotice este un fenomen real și din ce în ce mai “acut”, fiind un rezultat al inconsecvenței respectării “gold standardelor” de antibioticoprevenție și terapie, iar evoluția actuală demonstreză că ne aflăm într-un moment critic, ce impune luarea unor măsuri eroice, susține Prof. Dr. Doina Azoicăi, cu ocazia Dezbaterii profesionale: Consumul judicios de antibiotice, organizată la Iași, în cadrul Programului Antibioticele Mileniului III.

Întâlnirea desfașurată pe 10 iunie 2019 a fost evenimentul pilot, organizat cu scopul de a pune detalii în cadrul larg al Programului, inițiat de compania Antibiotice și lansat oficial prin acțiunile desfășurate în perioada noiembrie-decembrie 2018, având ca partener de comunicare Oameni și Companii.

Colaborarea activă a Partenerilor din cadrul acestui Program are scopul de a proteja sănătatea publică. Programul are drept obiectiv promovarea consumului judicios de antibiotice și atragerea atenției asupra utilizării responsabile a antibioticelor, ca mijloc de a păstra eficacitatea terapeutică a acestora, prin diminuarea rezistenței bacteriene generată de utilizarea necorespunzătoare.

“Proiectul propus se alatură demersurilor actuale desfășurate la nivel național și mondial pentru utilizarea responsabilă a antibioticelor ca mijloc de a păstra eficacitatea terapeutică a acestora, prin diminuarea sau chiar stoparea rezistenței bacteriene, cauzată de utilizarea necorespunzatoare a antibioticelor. Rezultatele studiului derulat în cadrul proiectului se vor constitui ca un adevarat “tablou de bord”, accesibil medicilor dar și decidenților, fundamentat pe baza unor documente de referință în utilizarea antibioticelor, atât în comunitate cât și în spitale, ceea ce va conduce la un consum asumat și rațional de antibiotice în următorii ani”, declară Prof. Doina Azoicăi.

Rezultatele obținute în cadrul Programului Antibioticele Mileniului III în urma aplicării unui chestionar de evaluare a utilizării antibioticelor în spitale vor fi integrate într-un document cu recomandări care să sprijine și să poata fi folosit ca referință pentru un program național pentru consumul responsabil de antibiotice.