„Ai grijă de corpul tău, este templul în care vei trăi toată viața” este motto-ul Alexandrei Ailincăi, Personal Trainer la sala Endorfine din Iași (și nu numai), precum și avertismentul lansat de aceasta, într-un interviu, cititorilor platformei DespreObezitate.ro.

Regulile nutriționale de bază pentru cei care doresc să slăbească

Eliminarea treptată a produselor procesate, a zahărului, grăsimilor saturate, lactatelor (cele nedegresate), grăsimile hidrogenate pe care le găsim în prăjeli, dulciuri, unt, a carbohidraților simpli sau cei cu indice glicemic mare (zaharuri, tot ce este din bob decorticat, paste, pâine din făina albă). Aceasta este prima regulă enunțată de Alexandrei Ailincăi, când a fost chestionată despre normele nutriționale de bază pentru cei care doresc să slăbească.

În calitate de absoventă a cursului de Personal Trainer, specializare: Realizarea planurilor alimentare, în cadrul școlii Fitness Education School, Ailincăi a arătat că ”acest proces și aceste alegeri sănătoase nu trebuie gândite ca o destinație finală, fără continuitate nu putem atinge o îmbunătățire a sănătății și a aspectului fizic; iar, dacă vrei să fii sănătos și să ai o condiție fizică bună, procesul nu se termină niciodată”.

Odihna, unul dintre cele mai importante aspecte

”Focusul trebuie să fie pe ce ar trebui să facem și nu pe ce nu ar trebuie să facem. Odihna este unul dintre cele mai importante aspecte, cât și hidratarea, mai adăugăm activitatea fizică de orice fel și o atitudine pozitivă constantă și continuitate, să nu renunțăm”, a mai spus antrenoarea.

În ceea ce privește cele mai potrivite alegeri alimentare înainte şi după un antrenament, schema ar putea arăta așa: înainte consumăm proteine, carbohidrați și grăsimi, iar după – e bine să consumăm carbohidrații și proteinele esențiale pentru refacere.

Educația alimentară, esențială

În ceea ce privește alimentația, antrenoarea a preferat să vorbească din experiența sa, de până acum: ”Obiceiurile și alegerile mele alimentare nu au fost întotdeauna cele mai corecte sau bune pentru mine și sănătatea mea. Nu mă simțeam deloc bine cu mine, eram complexată, frustrată, într-o minte afectată de gândirea mea negativă. Asta, până am decis, în urma cu 6 ani, să introduc în obiceiurile mele, activitatea fizică. Pentru început, mi-am stabilit un obiectiv real și mi-am spus că ar fi nevoie să-mi îmbunătățesc calitatea vieții pentru binele meu. Am început să merg la sală, să mă documentez în fiecare zi despre alimentație și să fac în fiecare zi un progres cu câte un pas mic”.

Un om informat, evoluat, pozitiv și optimist, datorită alegerilor și obiceiurilor sănătoase

”Anii treceau, iar cu fizicul meu nu se întâmplau lucruri semnificative, cât mă simțeam psihic mai bine, mai relaxată, mai pozitivă. Pentru că am fost responsabilă de drumul meu, am continuat chiar și așa, cu lipsa rezultatelor, pentru că știam că, într-o zi, vor veni și rezultatele. De la alegeri alimentare sănătoase la activități fizice de tip cardio, care îmi limpezesc mintea și gândirea pozitivă, la antrenamente funcționale, în care lucrez fiecare parte a corpului, pot spune că astăzi sunt cu totul un alt om, un om informat, evoluat, pozitiv și optimist, datorită alegerilor alimentare și a obiceiurilor sănătoase de zi cu zi. Am reușit să obțin rezultate foarte bune, am pierdut 12 kg, care mi-au schimbat cu totul calitatea vieții. Deci da, educația alimentară este esențială pentru un stil de viață sănătos și echilibrat”, a mai povestit Ailincăi.

Importanța unui antrenor personal

Potrivit Alexandrei Ailincăi, antrenorul personal trebuie să fie, în primul rând, calificat în domeniu și, mai ales, să aibă capacitatea de a empatiza 100% cu nevoile clientului său, să se asigure ca și-a stabilit un obiectiv real și îl ajute să capete încredere în propriile sale forțe.

”Pentru o persoană care nu are informație despre un astfel de proces, pe lângă antrenorul de care are nevoie, acesta trebuie să-i fie și un bun psiholog/ascultător. Ca să fii sigur că ești pe un drum corect sau că ceea ce faci este bine pentru scopul tau, este nevoie de un om care să fie în spatele tău și să-ți ghideze pașii, pentru a avea cele mai eficiente antrenamente și un plan alimentar calculat pentru a-ți atinge obiectivul. Dacă noi nu ne acordăm răbdare, nu investim și nu ne dedicăm 100%, nimeni altcineva nu o va putea face pentru noi”, a mai arătat antrenoarea.