Cu ocazia Zilei de luptă împotriva cancerului, marcată la nivel mondial pe data de 4 februarie, comunitatea OSC-DespreCancer și Asociația OncoPacienților PHOENIX au organizat, pe 2 februarie, un webinar dedicat Planului Național de Combatere a Cancerului (PNCC), din perspectiva pacienților oncologici.

Întâlnirea a avut ca invitați reprezentanți ai autorităților din domeniul sănătății, medici oncologi, dar și medici din alte specialități, precum și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți oncologici. Au luat cuvântul Conf. Dr. Diana Păun, Consilier de Stat, Senator Nicoleta PauliucConf. Univ. Dr. Michael Schenker, Președinte al Comisiei de oncologie din Ministerul Sănătății, Dr. Bogdan Tănase, Managerul Institutului Oncologic București, Oana Dumitrașcu, Nutriționist dietetician, Ioana Cristea, Președinte Fondator al Asociației OncoPacienților PHOENIX și Asistent Farmacist Mirela Popescu.

Ioana Cristea, Președinte Fondator al Asociației OncoPacienților PHOENIX, a declarat în deschiderea evenimentului că acesta face parte din campania 4FebCancer, campanie aflată la a 4-a ediție. Ea a subliniat că, din punct de vedere al pacienților, Planul Național de Combatere a Cancerului înseamnă creșterea speranței de viață și chiar calitatea acesteia. Este important ca familiile cu cel puțin 2 membri, pacienți oncologici, rudă de gradul I, să devină familii cu program special în acest plan și să beneficieze de priorități de decontări, de screening per familie, teste oncogenetice, monitorizare și urmărire.

Conf. Dr. Diana Păun, Consilier de Stat, a dat asigurări că Administrația Prezidențială va urmări îndeaproape implementarea setului de acțiuni propuse prin PNCC. „Planul include obiective realiste, măsurabile, un traseu standardizat al pacientului de la primele semne de boală la diagnostic și tratament și abordează nu doar aspecte importante pentru pacient, dar și pentru familiile afectate, oferind o importanță deosebită componentei de prevenție. Implementarea sa va avea beneficii pentru viitor, în ideea în care generațiile următoare să fie ferite de amenințarea unei bolo a cărei mortalitate poate fi influențată și a cărei evoluție poate fi controlată”,  a conchis Conf. Dr. Diana Păun.

Nicoleta Pauliuc, Senator, a anunțat adoptarea unei propuneri legislative pe care a inițiat-o și care asigură pacienților oncologici și aparținătorilor ședințe gratuite de consiliere psihologică. În plus, aparținătorii vor putea să beneficieze de zile libere pentru a însoți pacienții la ședințele de chimioterapie pe care le realizează. „Este un pas înainte spre a elimina discriminarea pacienților și supraviețuitorilor bolilor oncologice, pentru că post-tratament, un pacient nu poate reveni la serviciu și să-și reia activitatea cu randament asemănător unui angajat sănătos”, a declarat Nicoleta Pauliuc. În încheierea intervenției, doamna senator a promis că Planul nu va rămâne doar pe hârtie și că urmează și alte initiative legislative în sprijinul pacienților și famillior acestora.

Dr. Bogdan Tănase, Managerul Institutului Oncologic București, s-a referit la un Centru Comprehensiv de Diagnostic și Tratament al Cancerului Bronhopulmonar pe care îl propune pentru IOB. Piața serviciilor oncologice este extrem de complexă, iar centrele private oferă de multe ori condiții mai potrivite pentru pacienți. Dr. Tănase propune un „centru comprehensiv care să scurteze timpul de așteptare pentru diagnostic și să faciliteze accesul la tratamente performante, molecule noi și studii clinice. Complementar, este nevoie de un program de screening CT low-dose care să diagnosticheze formele incipiente de cancer bronhopulmonar, precum și un program de transplant”, a afirmat Managerul IOB.

Conf. Univ. Dr. Michael Schenker, Președinte al Comisiei de oncologie din Ministerul Sănătății și Directorul medical al Centrului de Oncologie „Sf. Nectarie” Craiova, a vorbit despre soluțiile pe care PNCC le aduce în sistemul de sănătate românesc și care sunt beneficiile pentru pacienți. Odată adoptat acest Plan, este necesar să fie stabilite concret niște direcții de lucru, de aceea este important ca orice persoană sau instituție care consideră că poate aduce îmbunătățiri, să le transmită în perioada în care documentul se află în dezbatere publică. „Planul cuprinde 11 capitole, a căror adoptare va aduce beneficii atât pacienților, dar și medicilor și tuturor persoanelor implicate zilnic în activități de prevenție și tratare a bolilor oncologice. Este foarte important și modul de alocare a resurselor financiare pe aceste capitole”, a declarat Conf. Univ. Dr. Michael Schenker.

La relația dintre cancer și nutriție s-a referit Oana Dumitrașcu, Nutriționist la Centrele Medical Arcadia. Oana Dumitrașcu a declarat că subiectul nutriției în bolile oncologice este o provocare pentru nutriționiști, întrucât există multe mituri legate de alimente-minune sau diete-minune pe care unii pacienți le urmează pentru tratarea bolilor. „Terapia nutrițională corectă poate îmbunătăți pronosticul pacienților, să susțină efectele anti-tumorale ale tratamentelor, să scadă complicațiile și infecțiile, să reducă durata de spitalizare și să susțină pacientul în perioada de recuperare. Pe scurt, terapia nutrițională corectă și axată pe pacient îmbunătățește calitatea vieții acestuia.”

Asistent Farmacist Mirela Popescu este parte dintr-o familie în care s-au diagnosticat 14 cazuri de cancer, dintre care 3 persoane au pierdut lupta cu boala. Doamna Popescu a subliniat că testarea genetică este foarte importantă, iar rezultatele testelor au fost extrem de importante întrucât a reușit să prevină instalarea unor tumori. Posibilitatea de a efectua aceste teste în România ar fi un beneficiu pentru a putea combate această boală, mai ales în cazurile familiilor unde există mai mult de 2 pacienți oncologici.

 

Comunitatea OSC-DespreCancer este administrată de Oameni și CompaniiOameni și Companii-OSC  oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități de afaceri sau profesionale și platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea  aici. O listă de comunități, aici.

Asociația OncoPacienților PHOENIX a fost înființată în 2013 și este o organizație nonguvernamentală ce reprezintă pacienți cu toate tipurile de cancer din toată țara și oferă sprijin în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora, dar și a familiilor lor. Misiunea PHOENIX este să ajute pacienții să treacă mai ușor peste boală și peste suferința cauzată de aceasta atât la nivel fizic, cât și psihic.