Conferinţa ”Prevenţia obezităţii la vârsta copilăriei – Cerealele integrale: energie și sănătate” s-a desfăsurat pe data de 20 mai 2017, în Aula Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi. La conferinta au participat peste 150 specialiști în sănătate publică, obezitate, psihologie, activitate fizică și științele educației, precum și profesori din ciclul preprimar și primar, profesori de sport, profesioniști în medicina de familie și medicină școlară, părinți și copii. Conferintele plenare au oferit baza științifică pentru dezvoltarea unor intervenții pentru a preveni creșterea în greutate necorespunzatoare în timpul copilăriei. La atelierul de formare, s-a realizat instruirea participanților cu privire la rolul cerealelor integrale în prevenția bolilor și dobândirea deprindelor pentru a crește consumul de cereale integrale.

Mai multe detalii puteți găsi pe  www.traistacusanatate.ro.