La nivel European, aproximativ 22% dintre părinții copiilor născuți prematur sau îndelung spitalizați nu au putut fi alături de copiii lor în terapia neonatală. În România situația a fost și mai gravă, aproximativ 46% dintre mame nu a avut access la copil în terapia neonatală, iar 95% dintre tați au putut să îl vadă abia la externare”, a declarat Corina Croitoru, membru fondator și președinte al Asociației Unu și Unu, în cadrul dezbaterii comunității asociațiilor de pacienți, CASPA.RO din 29 septembrie 2021, dedicată Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului.

Beneficiile prezenței părinților în terapia intensivă neonatală

Un copil prematur este un copil mic, vulnerabil, care are nevoie de o îngrijire atentă, o îngrijire orientată spre neuro-dezvoltare, nu numai pentru supraviețuire ci și pentru a nu rămâne cu dizabilități”, susține Corina Croitoru.

Cifrele prezentate mai sus sunt rezultatele Studiului “Infant and Family-centred developmental care in times of COVID-19” un studiu al GLANCE și EFCNI, efectuat în perioada august-noiembrie 2020, referitor la accesul părinților în terapia intensivă neonatală. La acest studiu au participat 56 de țări, inclusiv România, de unde am avut 100 de respondenți (dintr-un total de 2103 răspunsuri la nivel global).

Studiile actuale arată efectele benefice ale prezenței părinților în terapia neonatală, cifrele confirmând în mod spectaculos avantajele implicării părinților în îngrijirea copiilor lor din terapie intensivă neonatală. Din acest motiv, Asociația Unu și Unu este parte din campania “Niciun minut despărțiți” (“Zero Separation”, campanie inițiată de EFCNI), încă de la începutul Pandemiei.

Prezența părinților în terapie intesivă neonatală a scăzut incidența displaziei bronhopulmonare cu 73%. Mai mult, 29% din copiii îngrijiți în secțiile de neonatologie unde mamele nu au putut fi zilnic alături de copii au avut probleme comportamentale la vârsta 7-8 ani, comparativ cu 0% dacă mamele au fost prezente zilnic.

Studiile arată că implicarea părinților în îngrijirea nou-născutului scade durata de spitalizare a acestuia cu 5 zile. Deci spitalele, dacă vor să își eficientizeze costurile, ar trebui să se alinieze acestui mod de îngrijire european! În plus, inițierea și menținerea alăptării în terapie intensivă neonatală ajută la scăderea mortalității infantile (prin scăderea riscului de enterocolită ulcero-necrotică ce poate apărea ca o complicație a prematurității)”, a continuat Corina Croitoru detalierea beneficiilor implicării părinților în îngrijirea nou-născuților prematuri.

Cea de-a 11-a ediție a dezbaterilor digitale Caspa.ro a fost organizată pentru a marca Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Tema ediției din acest “Îngrijirea sigură a mamelor și nou-născuților” atrage atenția asupra riscurilor și greutăților la care sunt supuse mamele și nou-născuții la nivel mondial în momentul nașterii, povară accentuată și de pandemia mondială Covid – 19.

 

Despre Comunitatea CASPA.RO – Comunitatea Asociațiilor de Pacienți

Caspa.ro este platforma Comunității Asociațiilor de Pacienți din România, un proiect dezvoltat de Oameni și Companii din iunie 2015. Din septembrie 2017 comunitatea beneficiază de propria platformă digitală unde reunim proiectele, programele și toate inițiativele asociațiilor de pacienți. Săptămânal cele mai importante știri sunt reunite într-un newsletter transmis gratuit abonaților, la care vă puteți înscrie AICI.

Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale si platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici