Sistemul medical de date (”Big Data”) în epidemiologia cardiovasculară poate facilita studierea stării de sănătate a populației în zone mici, conceperea politicilor locale de sănătate  și planificarea optimă a resurselor în continuă scădere, potrivit Dr. Alexandru Mischie, Șef Laborator Cardiologie Intervențională, Spitalul MontLucon, Franța, care este și Președintele Grupului de lucru de Telecardiologie, din cadrul Societății Internaționale de Telemedicină.

”Dacă zonele sau populațiile definite au înregistrări electronice, datele pot fi corelate cu spitalizarea, permițând astfel o verificare mai precisă a incidențelor și un efort continuu de monitorizare”, a arătat Dr. Mischie, în intervenția susținută în cadrul dezbaterii referitoare la rolul datelor mari sau ”big data”, în zona cardiologiei. Aceasta a fost cea de-a treia întâlnire a a comunității CardiologieModerna.ro, dezvoltată de Oameni și Companii din anul 2020.

Noutăți medicale din Franța

Dr. Alexandru Mischie a prezentat exemplul unei rețele de clinici de cardiologie din Franța, care utilizează un algoritm pentru pacienții care vor să-și facă o programare cardiologică: ”Se efectuează un fel de preconsultație digitală, adică pacientul trebuie să răspundă unui număr mare de întrebări – de ce vine, ce-l deranjează, ce fel de durere toracică are etc.. Tot ce ține de interogatoriul medical este transpus într-un vocabular foarte simplu, astfel încât această unealtă se dovedește un instrument foarte util atunci când vedem pacienții față-n față, deoarece avem deja o selecție a simptomelor pacientului. Pe această platformă, pacientul poate să-și uploadeze analizele, apoi, ecografia, holterul și absolut toate rezultatele sunt încărcate în contul său, iar acesta poate partaja aceste rezultate cu un alt medic, de exemplu, pentru o a doua opinie medicală”.

”Acest algoritm de preconsult al pacientului este foarte util, mai ales, în zonele unde există puțini medici, puțini cardiologi, deoarece mai scurtează timpul pe care-l petrecem efectiv cu pacientul, pentru a ne putea concentra pe ecografie, ori pe alte detalii”, a mai arătat cardiologul francez.

Pe de altă parte, pentru supravegherea pacienților cu insuficiență cardiacă, în Franța există, potrivit medicului, patru platforme medicale, care preiau pacienții la ieșirea din spital, în funcție de datele referitoare la pacienți.

Managementul la distanță al pacienților: 110 euro, la fiecare 6 luni, pentru medic

”Acest management al pacienților de la distanță are ca rezultat scăderea numărului de spitalizări pentru decompensare cardiacă, aspect important atât pentru pacient, cât și pentru sistemele de sănătate. Acest tip de program, care este implementat în Franța, este remunerat cu 110 euro la fiecare 6 luni, adică medicul este plătit cu 110 euro la fiecare 6 luni, asta având ca substrat faptul că în Franța tot ceea ce ține de teleconsultații se poate factura. Aceste platforme ușurează munca și eficientizează timpul, de exemplu, preconsultația calculează un risc și poate să clarifice care este urgența pentru care bolnavul ar trebui să fie văzut. De exemplu, în cazul unui fumător se evidențiază acest aspect în chestionar, pentru ca medicul să prioritizeze. Preconsultația permite o mai bună stratificare a riscurilor și o eficientizare a planning-ului de consultație: vezi pacienții care sunt semiurgenți. Iar când te vezi cu pacientul, este diferit să ai deja o bază cu aproape toate datele”, a mai spus Dr. Alexandru Mischie.

Concluzia cardiologului francez: ”Cred că avem nevoie în România de un sistem de date centralizat, realizat cu fonduri europene sau nu.”

 

Despre CardiologieModerna.ro

Comunitatea CardiologieModerna.ro a fost dezvoltată de Oameni și Companii din anul 2020, cu susținerea partenerilor: PfizerAlliance Healthcare RomâniaAlphega RomâniaRegina MariaLiamedSpitalul Sf. Constantin din BrașovDr. Heart și OptimCardio.ro.

Oameni și Companii-OSC este un ecosistem avansat de marketing, ce integrează peste 100 comunități business și profesionale și 33 de platforme digitale proprii, asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.