Societatea Română de Cardiologie, în parteneriat cu Asociaţia de Insuficienţă Cardiacă a Societăţii Europene de Cardiologie, cu Şcoala Internaţională de Insuficienţă Cardiacă, cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti şi cu Fundaţia Română a Inimii, vă invită să participaţi la cea de-a patra ediţie a Forumului Internaţional de Insuficienţă Cardiacă – Insuficienţa cardiacă: de la prevenţie la dispozitive medicale (Heart Failure International Forum – Heart Failure: from prevention to medical devices), care va avea loc în perioada 12-13 iunie 2020, la Sinaia.

Evenimentul se adresează medicilor de următoarele specialităţi: cardiologie, chirurgie cardiovasculară, ATI, chirurgie generală, medicină de urgenţă şi medicină internă, care doresc să dobândească cunoștințe și abilități specifice în ceea ce priveşte managementul insuficienței cardiace, atât în practica ambulatorie, cât şi în cea de spital. Evenimentul nu se adresează studenţilor!

Forumul va oferi participanţilor o perspectivă largă asupra diagnosticului, etiologiei și fiziopatologiei insuficienţei cardiace. De asemenea, vor fi discutate, utilizând scenarii clinice din practica curentă, intervenţii farmacologice și non-farmacologice, atât pentru insuficiența cardiacă acută, cât și pentru insuficiența cardiacă cronică.

Evenimentul este creditat cu credite de EMC de către Colegiul Medicilor din România.

Taxe de participare:

– 200 Ron pentru medicii primari, specialişti şi rezidenţi din următoarele specialităţi: cardiologie, chirurgie cardiovasculară, ATI, chirurgie generală, medicină de urgenţă şi medicină internă

– 250 Ron pentru medicii de alte specialităţi

Taxa de participare pentru medici include: ecuson şi mapă de conferinţă, acces la lucrările ştiinţifice, certificat de participare, acces la pauzele de cafea şi de prânz din timpul conferinţei.

Niciuna dintre taxele de participare NU include cazare sau supliment de cazare.

 

Pentru înscriere, accesați www.cardioportal.ro/forumul-international-de-insuficienta-cardiaca-editia-a-4-a/