Patru din zece cazuri de cancer pot fi prevenite prin combaterea fumatului, reducerea consumului de alcool, a poluării mediului, reducerea expunerii la substanţe carcinogenetice şi radiaţii, dar şi prin promovarea unui stil de viaţă sănătos, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică, cu prilejul Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului.

„Cancerul este a doua cauză de mortalitate la nivel global, iar povara cancerului este în creştere. În anul 2021, 20 de milioane de cetăţeni ai lumii au fost diagnosticaţi cu cancer şi 10 milioane au murit, dintre care 2,7 milioane de persoane diagnosticate şi 1,3 milioane de persoane decedate sunt cetăţeni europeni. (…) Patru din zece cazuri de cancer pot fi prevenite prin combaterea fumatului, reducerea consumului de alcool, reducerea poluării mediului, reducerea expunerii la substanţe carcinogenetice şi la radiaţii şi îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a educaţiei în domeniul sănătăţii pentru a promova un stil de viaţă mai sănătos”, a subliniat INSP, într-un comunicat de presă.

Potrivit institutului, îmbunătăţirea depistării precoce a cancerului prin diagnosticarea bolii în stadii incipiente prin screening poate salva vieţi.

„Progresele notabile înregistrate în domeniul prevenţiei, diagnosticului şi tratamentului cancerului au făcut ca în Uniunea Europeană să existe peste 12 milioane de supravieţuitori ai cancerului, dintre care 300.000 sunt copii. (…) În egală măsură, milităm pentru ca prevenţia să primească atenţia cuvenită, pe măsura importanţei sale. Prevenţia reprezintă intervenţia de sănătate publică cel mai cost-eficientă şi sustenabilă pe termen lung de control al cancerului”, a explicat INSP.

Conform estimărilor, până în 2035, numărul de îmbolnăvirii de cancer în Uniunea Europeană vă creşte cu 24%, iar această boală „va deveni principala cauză de deces”, se arată în comunicatul citat. AGERPRES