Când vine vorba despre statistici, datele legate de cancerul de col uterin nu sunt de natură să ne liniștească. Anul trecut, în România au fost depistate 3380 de noi cazuri și s-au înregistrat 1805 decese. La nivel mondial, tot anul trecut, 341.831 femei au murit din cauza cancerului de col uterin. Dar acest tip de cancer poate fi învins. Iată povestea Magdei, una dintre femeile care a scăpat de această teribilă boală. Șansele Magdei au sporit mai ales deciziilor luate de medicul său, doctorul Mirela Vasile, specialist în obstetrică-ginecologie în cadrul Royal Hospital.

Exemplul Magdei. Cum să ieși învingătoare din lupta cu cancerul de col uterin

Magda are acum 38 de ani, dar ea a aflat că are cancer uterin în 2010. Tânăra femeie a fost la un control ginecologic, după ce a constatat o sângerare ușoară în urma unui contact sexual, un lucru deloc normal. În urma primei vizite, medicul Mirela Vasile a constatat o leziune destul de serioasă la nivelul colului uterin și a fost preluată o bucată de țesut pentru testare. Între timp, s-a mai constatat că era infectată cu o variantă agresivă a HPV. Au urmat câteva intervenții chirurgicale cât mai puțin invasive, efectuate de specialistul Mirela Vasile. Evoluția ulterioară a fost favorabilă, testul HPV nu a mai ieșit pozitiv, lucrurile au intrat, încet, în normal. Care este concluzia? Una singură: Magdei i s-a pus nemilosul diagnostic la timp și terapia a fost condusă cu mână de maestru. Altfel ar fi stat lucrurile dacă Magda ar mai fi întârziat cu examenul ginecologic. ”Intervalul de timp între infecţia HPV şi apariţia unei leziuni a colului este variabil, în general progresia leziunilor este lentă, în luni, chiar ani, fiind mai rapidă în condiţiile asocierii cu alte boli cu transmitere sexuală şi a imunodepresiei, dar chiar şi aşa este  cel puţin de luni de zile”, ne-a declarat Dr. Mirela Vasile.

Un dușman tăcut

Cancerul colului uterin se dezvoltă dintr-o leziune în general apărută urmare a infecţiei cu HPV. Progresia de la leziune la cancer invaziv durează, de obicei, mai mulţi ani. Dar nu mizați pe asta, pentru că unele cancere cervicale sunt asimptomatice, deci unele femei află de apariția bolii mai târziu decât trebuie, din care cauză se recomandă controlul ginecologic periodic. În cazurile simptomatice, în stadiile incipiente pot apărea secreții vaginale sangvinolente, sângerări vaginale intermitente (după actul sexual sau în timpul efectuării toaletei), așa cum a fost cazul Magdei.

Pentru vaccinare

Una dintre metodele de prevenire a cancerului de col uterin este vaccinarea împotriva HPV. ”La ora actuală există trei tipuri de vaccin: vaccinul nonavalent -GARDASIL 9, vaccinul tetravalent -GARDASIL (SILGARD) ți vaccinul bivalent-CERVARIX. Spre exemplu, Gardasil 9 este indicat femeilor între 9 şi 45 ani pentru prevenţia cancerului de col uterin, vulvar,  vaginal, orofaringian şi a altor tipuri de cancere de cap şi gât cauzate de tipurile 16, 18, 31, 33, 45, 52 și 58, ale HPV”, spune specialistul Mirela Vasile.

Totuși, știm că, la nivelul României, rata de vaccinare anti HPV este destul de redusă. Medicul Mirela Vasile are și explicația: ”Reticența vine din lipsa informării, a educaţiei în şcoli, a unor programe clar stabilite , dar mai ales a absenţei unor modele pe care tinerele să  le urmeze. Medicul de familie are un rol esenţial pentru că informarea o transmite şi părinţilor şi copiilor. De asemenea ginecologul mamei poate recomanda vaccinarea copiilor, având mai multe date despre rezultatele benefice ale vaccinării decât medicul de familie”.

Cum funcționează vaccinul

Dr. Mirela Vasile spune că ”Vaccinul anti HPV a fost fabricat la universitatea Queensland din Australia de profesorii Ian Frazer şi Jian Zhou.  În 1990, ei încep să sintetizeze particule similare cu ale HPV-ului, din care ulterior se va fabrica vaccinul. Ele au fost numite virus-like particule şi conţin proteine din stratul exterior al HPV”. Acestea nu conţin ADN, viu sau atenuat, de aceea nu pot cauza infecţie HPV sau cancer. Introducerea acestor particule în organism prin injectare va stimula producerea de anticorpi. ”În 1991, cei doi profesori prezintă comunităţii ştiinţifice rezultatele muncii lor. După 7 ani de testări, primul trial uman pentru vaccin , numit gardasil, a fost complet”, subliniază Mirela Vasile.

Screeningul este esențial

De asemenea, controlul ginecologic periodic și efectuarea unor analize specifice recomandate de medicul obstetrician sunt, întotdeauna recomandate, căci a preveni este mult mai de preferat decât a trata. Apoi, doctorul Mirela Vasile ne dă argumentul cel mai pertinent pentru ca și femeile vaccinate să meargă periodic la control. ”Da, este important ca și femeile vaccinate să meargă la control, pentru că vaccinul, nici măcar  cel nonavalent – Gardasil 9 – nu protejează împotriva tuturor tipurilor de HPV care pot produce cancer uterin. Recomandarea este de a face acelaşi screening, cu aceeaşi frecvenţă ca femeile nevaccinate”, spune specialistul obstetrician al Royal Hospital.