Mega Image continuă să se implice în educarea generațiilor tinere, pe care le încurajează să adopte și să descopere beneficiile unui stil de viață sănătos prin programul „Porția de educație a gustului, cu mega distracție”. 

Începând cu 16 ianuarie, elevii din școala primară vor putea accesa, pe platforma dedicată inițiativei, sesiuni interactive live, în urma cărora vor învăța să facă alegeri corecte și echilibrate pentru un organism plin de energie și un stil de viață sănătos.

Programul cuprinde o serie de emisiuni online, care vor fi susținute de dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist cu peste 20 de ani de experiență, și Bogdan Techeș, unul dintre cei mai creativi și apreciați tineri vloggeri români, iar temele vor fi abordate într-un mod atractiv pentru copii, prin activități distractive. Astfel, în perioada ianuarie-martie, copiii vor putea învăța ce înseamnă o alimentație sănătoasă și echilibrată, pentru o minte ageră și un organism plin de energie sau cum să-și formeze un stil de viață sănătos de la vârste mici.

Programul se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Avem o responsabilitate deosebită pentru comunitățile în care suntem prezenți și susținem un stil de viață sănătos prin produsele noastre și implicarea în programe educaționale pe această temă. După desfășurarea cu succes în anul școlar 2019-2020 a primelor noastre inițiative de educație alimentară în școli, lansăm acum la început de 2021 programul online Porția de educație a gustului, cu mega distracție. Ne dorim să inspirăm generațiile tinere să facă alegeri alimentare sănătoase, prin educație timpurie”, spune Adrian Nicolaescu, Vicepreședinte marketing, e-commerce, comunicare și sustenabilitate Mega Image.

În cadrul emisiunilor, copiii vor descoperi care sunt alimentele de bază și cele facultative, ce sunt nutrienții și în ce alimente pot fi găsiți, rolul hranei pentru organism, ce înseamnă să mănânci sănătos, cum arată farfuria ideală, piramida alimentară și rolul fiecărei categorii de alimente, toate prezentate prin jocuri, experimente și sfaturi practice.

Programul se desfășoară online, iar prima emisiune va avea loc live, sâmbătă, 16 ianuarie 2021, de la ora 11:00, pe platforma https://megaimage.portiadeeducatie.ro/, Participanții vor putea accesa platforma direct, gratuit în ziua evenimentului, dar vor putea urmări și emisiunile anterioare înregistrate. Timp de 40 de minute, dr. Mihaela Bilic și Bogdan Techeş le vor prezenta copiilor ce rol joacă alimentația, cum și când să mănânce, precum și ce ar trebui să conțină fiecare masă principală.

„Relația cu mâncarea se construiește din copilărie. Atunci copilul află ce înseamnă foamea și pofta, descoperă plăcerea de a mânca, știe să-și recunoască nevoile, învață rolul alimentelor. Pe de altă parte, un copil nu poate să-și construiască singur o dietă diversificată și echilibrată, nu reușește să identifice corect produsele. Pentru asta are nevoie de familie, educație, scoală, informație. Mă bucur să continui alături de echipa Mega Image acest parcurs de educare a generațiilor tinere pentru un stil de viață sănătos,” spune Mihaela Bilic, medic nutriționist.

Fiecare emisiune aduce copiilor și un premiu, pe care îl pot câștiga adresând întrebări interesante în secțiunea de comentarii a emisiunii, cu acordul părinților. Dr. Mihaela Bilic va răspunde în cadrul emisiunii la o selecție de întrebări, urmând ca întrebarea câștigătoare să fie anunțată în emisiunea următoare. Mai multe detalii despre concurs se găsesc aici: https://megaimage.portiadeeducatie.ro/concurs/