Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş au anunţat, vineri, la Sângeorgiu de Mureş, lansarea proiectului „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, în valoare totală de peste 50,8 milioane de lei.

Managerul de proiect, dr. Cosmina Uzun de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, a arătat că proiectul, de care vor beneficia 170.200 de femei, se derulează în perioada 02.11.2020 – 29.12.2023, este cofinanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi se desfăşoară pe o perioadă de 38 de luni.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare, prin creşterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening) diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparţin grupurilor vulnerabile”, a subliniat Cosmina Uzun.

În cadrul proiectului, pentru derularea activităţilor de screening (Babeş Papanicolau/HPV) al cancerului de col uterin se va înfiinţa şi dota un centru de prevenţie a cancerului şi vor fi identificate 170.200 pentru a participa la screeningul primar prin testare HPV/ Babes Papanicolau din regiunea Centru.

Cele 170.200 persoane pentru care se derulează screeningul primar prin testare Babes Papanicolau şi testare HPV provin din grupele de vârstă 24-29 ani şi 30-64 ani.

În cadrul proiectului vor fi oferite servicii medicale, cum ar fi diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, examen citologic cervico-vaginal Babes Papanicolau, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin pentru femeile care beneficiază de trimitere medicală, inclusiv cele neasigurate.

Din valoarea totală de 50.854.697,81 lei a proiectului, suma de 43.226.493,18 lei este asigurată de Uniunea Europeană, iar finanţarea naţională este de 6.611.110,67 lei. AGERPRES