În urmă cu aproape un deceniu a apărut regimul antiretroviral cunoscut sub numele de profilaxie pre-expunere (PrEP), astfel pacienții au reușit să obțină protecție aproape completă împotriva infectării HIV prin administrarea unei singure pastille pe zi. Cu toate acestea, există o mare problemă, nu toți pacienții respectă regimul zilnic de pastile, iar când dozele sunt omise, protecția oferită de PrEP scade considerabil.

Această problemă ar putea fi rezolvată de cercetători prin administrarea PrEP injectabil, prima injecție de acest fel, care se administrează doar o dată la opt săptămâni.

În urma încheierii unui studiu de 3 ani, rezultatele obținute sugerează că în urma administrării injectabile a PrEP o dată la 2 luni, riscul scade cu 66%, iar administrarea este mai eficientă decât comprimatele zilnice din gama PrEP. Rezultatele au apărut într-un număr al Jurnalui de Medicină New England, pe data de 12 august, iar autorul studiului, dr. Raphael Landovitz a raportat că eficacitatea PrEP injectabil a fost testată la mai mult de 4.500 de pacienți.

Landovitz a menționat că abordarea echipei sale este dată spre examinare către FDA, iar decizia este așteptată până la sfârșitul acestui an sau la începutul anului 2022.

”Este probabil să prezinte un avantaj suplimentar, iar numărul pacienților aflați în grupul de risc, care decid să adopte protecția oferită de PrEP, să crească. Acoperirea protecției PrEP trebuie să crească substanțial pentru a atinge obiectivul de reducere a infecției cu HIV la nivel mondial. Extinderea opțiunilor PrEP cu acțiune de durată, cum ar fi cabotegravirul injectabil, reprezintă un pas spre a pune capăt epidemiei globale de SIDA, o amenințare pentru sănătatea publică”, declară Quarraisha Karimepidemiolog la Universitatea Columbia din New York City, SUA.

 

Articol preluat și tradus de pe medicalxpress.com