Voluntarii Antibiotice au sărbătorit “Ziua Pământului” plantând oxigen în comunitate

Acțiunea de plantare face parte din direcția de dezvoltare strategică pe termen lung a companiei  “Antibiotice, un brand prietenos și responsabil”. În cadrul aceleiași strategii de responsabilitate socială care aliniază Antibiotice Iași la mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător, omagiată în fiecare an pe 22 aprilie, s-au desfășurat până acum cinci ediții ale proiectului “Livada de la școală”, inițiat de companie în anul 2017, precum și prima ediție a proiectului “Plantăm oxigen în comunitate”.

În total, peste 900 de pomi fructiferi au prins rădăcini în 10 livezi ale școlilor și centrelor de zi pentru copii cu dizabilități din Iași și localități limitrofe, iar aproape 400 de arbori și 6000 de arbuști își trag seva din inima fabricii din Valea Lupului, producând oxigen pentru comunitatea locală. De-a lungul timpului, aproximativ 500 de angajați au fost angrenați în aceste acțiuni organizate de Antibiotice pentru protejarea mediului înconjurător.

Copacii sunt o resursă valoroasă a planetei Pământ. Ei absorb dioxidul de carbon și-l transformă în oxigen, contribuie la reducerea poluării fonice, acționează ca un scut împotriva vântului, stabilizează pământul, reduc eroziunea solului, riscul alunecărilor de teren și efectele inundațiilor și nu în ultimul rând ne oferă roadele lor. Toate acestea reprezintă tot atâtea motive pentru care Antibiotice se implică în acțiuni ce asigură un viitor mai bun planetei noastre.